Reactualizare Plan de Amenajare a Teritoriului Județean (PATJ) Maramureș

📌 Consiliul Județean Maramureș se află în etapa elaborarii studiilor de fundamentare pentru documentația de amenajarea teritoriului „Reactualizare Plan de Amenajare a Teritoriului Județean (PATJ) Maramureș”, plan care în conformitate cu Legea nr. 350/2001, cu modificările și completările ulterioare, are caracter director şi reprezintă expresia spaţială a programului de dezvoltare socio economică a judeţului. Planul de amenajare a teritoriului judeţean se corelează cu Planul de amenajare a teritoriului naţional, cu Planul de amenajare a teritoriului zonal, cu programele guvernamentale sectoriale, precum şi cu alte programe de dezvoltare.

📌 În acest context, vă rugăm să ne sprijiniți prin completarea chestionarului special conceput pentru ca publicul interesat să-și exprime opțiunile în vederea elaborării studiilor de fundamentare aferente documentației „Reactualizare PATJ Maramureș”. Chestionarul poate fi completat accesând următorul link:

👉🏻 https://survey.alchemer.eu/s3/90456094/PATJ-Maramures

📌 Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina de internet a Consiliului Județean Maramureș: https://www.cjmaramures.ro/activitate/comunicare/anunturi/anunt-public-reactualizare-plan-de-amenajare-a-teritoriului-judetean-patj-maramures

ANUNŢ DE PARTICIPARE: în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru domeniul cultură

Județul Maramureș prin Consiliul Judeţean Maramureș invită persoanele juridice de drept public ori privat, fără scop patrimonial, asociaţii ori fundaţii, constituite conform legii, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru domeniul cultură.
 
Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor din domeniul cultură pe anul 2022, este prevăzută de art. 6 din Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare.
Sursa de finanțare a contractelor și valoarea: Bugetul propriu al județului. Suma: 400.000 lei pe domeniul cultură.
 
Durata proiectelor : de la încheierea contractelor până la 15.12.2022.
 
Data și ora – limită pentru depunerea propunerilor de proiect, conform temeiului legal – Legea nr. 350/2005, art. 20, alin. (2): 20.05.2022 ora 13.00. Motivul termenului de 15 zile se datorează adoptării Legii bugetului de stat cu întârziere și a necesității de demarare a proiectelor asociaţiilor, fundațiilor sau persoanelor juridice de drept public ori privat, fără scop patrimonial, care solicită finanţare nerambursabilă din bugetul județului.
 
Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: Consiliul Judeţean Maramureş, Baia Mare, str. Gheorghe Şincai, nr. 46, cam. 25, județul Maramureș.
 
Documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect este postată pe site-ul instituției: www.cjmaramures.ro, secțiunea activitate/ghiduri de finanțare.
Selecția și evaluarea proiectelor în vederea obținerii finanțărilor nerambursabile se vor face de către comisia de evaluare în perioada 25.05.2022 – 10.06.2022.
 
Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea a VI-a, nr. 81 din 28.04.2022.
 

Redim
Contrast